Padelul se joacă mereu 2 la 2, pe un teren închis de 20 pe 10 metri, unde mingea poate ricoșa din pereți fără ca punctul să se piardă. Scorul e împrumutat direct din tenis, dar aproape tot restul — terenul, serviciul, racheta — funcționează după reguli proprii, fixate de Federația Internațională de Padel (FIP). Cine vine din tenis recunoaște jumătate din joc din prima oră și se pierde complet la cealaltă jumătate.
Terenul: 20 pe 10 metri, închis pe toate laturile
Un teren de padel are 20 de metri lungime și 10 metri lățime, cu o toleranță admisă de 0,5%. Fileul îl împarte în două, la o înălțime de 0,88 m în centru și 0,92 m lângă stâlpi — puțin mai jos decât la tenis. La 6,95 m de fileu trece linia de serviciu, iar o linie perpendiculară pe mijloc separă cele două careuri de serviciu, exact ca la tenis. Toate liniile au 5 cm lățime.
Ce schimbă complet jocul este ce înconjoară terenul: sticlă pe spate și pe o parte din laterale, plasă metalică pe restul lateralelor. Pereții din sticlă au, de regulă, 3-4 m înălțime pe laturile scurte — suficient cât să transforme fiecare colț într-o zonă de joc, nu doar un obstacol. Pe terenurile acoperite, regulamentul cere un spațiu liber de minimum 6 m deasupra suprafeței de joc, ca lovitura înaltă să aibă loc.
Serviciul se joacă de jos, nu ca la tenis
La padel nu există serviciu peste cap. Mingea trebuie lăsată să sară o dată pe terenul propriu, apoi lovită de jos, sub linia taliei, spre careul de serviciu opus, în diagonală — la fel ca direcția de la tenis, dar cu o lovitură complet diferită. Fiecare jucător are două încercări la fiecare serviciu, exact ca la tenis: dacă prima e greșită, urmează a doua.
Diferența asta e cea care sperie cel mai tare un jucător venit de la tenis. Fără serviciu peste cap, viteza inițială a mingii e mult mai mică, iar avantajul celui care servește e mai mic decât la tenis — ceea ce, la padel, ține schimburile mai lungi și jocul mai aproape de fileu.
Serviciul alternează după fiecare ghem, ca la tenis, și în interiorul unei echipe cei doi coechipieri servesc pe rând, ghem după ghem. Picioarele celui care servește trebuie să rămână în spatele liniei de fund în momentul lovirii mingii — dacă le calcă înainte de contact, serviciul e greșit.
Scorul se numără exact ca la tenis
Punctele merg 15, 30, 40, ghem, cu regula avantajului la egalitate de 40-40 — cine câștigă două puncte la rând ia ghemul. Un set se câștigă la șase ghemuri, cu diferență de cel puțin două; la 6-6 se joacă un tiebreak numărat 1, 2, 3…, câștigat de prima echipă care ajunge la șapte puncte cu diferență de două. Meciul se joacă, în general, cel mai bun din trei seturi.
O variantă întâlnită în circuitul profesionist — folosită și la unele turnee organizate sub Premier Padel — înlocuiește avantajul de la 40-40 cu un „punct decisiv": următorul punct câștigă direct ghemul, fără egalitate repetată. Nu e regula standard pentru un meci amical, dar merită știută dacă auzi termenul la televizor.
Regula peretelui: mingea poate ricoșa, dar nu oricum
Aici se joacă, de fapt, padelul. Mingea trebuie să sară pe teren înainte de a atinge orice perete — asta e regula de bază, valabilă și la serviciu, și în restul schimbului. După ce a sărit pe sol, mingea poate ricoșa din sticla din spate sau din lateral și rămâne în joc; trebuie doar returnată înainte de a doua săritură pe sol.
Ce nu e permis: dacă mingea lovește direct plasa metalică, fără să fi sărit întâi pe teren, punctul se pierde. La fel, dacă lovește sticla înainte de a atinge solul propriu. Diferența dintre sticlă și plasă e importantă practic — sticla ține mingea în joc, plasa o scoate.
Racheta nu are corzi
Spre deosebire de tenis, racheta de padel e o placă solidă, perforată, fără corzi. Suprafața de lovire are găuri circulare, de obicei între 9 și 13 mm în zona centrală, care lasă aerul să treacă și reduc rezistența la lovitură. Regulamentul FIP limitează dimensiunile la 45,5 cm lungime, 26 cm lățime și 38 mm grosime, iar greutatea uzuală se situează între 350 și 390 de grame.
Pentru un începător, asta înseamnă o rachetă mult mai iertătoare decât cea de tenis — nu există coarde care se dezacordă, iar suprafața plată face controlul mai previzibil.
De ce se joacă mereu 2 la 2
Padelul a fost inventat în 1969 de Enrique Corcuera, în curtea lui din Acapulco, Mexic — un teren improvizat, închis din toate părțile pentru că spațiul nu ajungea pentru un teren de tenis clasic. Soția lui, Viviana, a scris primele reguli, iar formatul a fost, de la început, de dublu. Terenul mic, închis, gândit pentru patru oameni a rămas definitoriu: în competițiile oficiale nu există format de simplu la padel, spre deosebire de tenis.
Practic, asta înseamnă că nu poți rezerva un teren de padel ca să joci unu la unu — ai nevoie de alți trei oameni, sau de un club care organizează grupuri pentru cine vine singur. Jocul s-a răspândit din Mexic în Spania în 1974 și în Argentina în 1975, iar formatul de dublu, moștenit din curtea lui Corcuera, a rămas neschimbat de atunci în toate competițiile oficiale.
Sporta MD acoperă în acest moment fotbal, baschet, volei și tenis — nu are terenuri de padel în aplicație. Articolul acesta există pentru că regulile padelului sunt greu de găsit explicate corect în română, iar sportul crește rapid în Chișinău.