Regulamentul tenisului e stabilit de Federația Internațională de Tenis — ITF, care în ultimii ani se prezintă și sub numele World Tennis. Multe dintre regulile de mai jos n-au mai fost schimbate din anii 1970 sau chiar din secolul XIX; altele, ca tiebreak-ul din setul decisiv la Grand Slam, s-au uniformizat abia în 2022. Mai jos e mecanismul exact: cum se numără un punct, un joc, un set și un meci, plus ce desparte un serviciu bun de un fault.
De ce se strigă „love" în loc de zero
Punctele dintr-un joc nu se numără 1, 2, 3, ci „love" (zero), „15", „30" și „40". Originea acestei numărători rămâne, oficial, neclară. Cea mai veche referință cunoscută e o baladă din 1435 a lui Charles d'Orléans, care pomenește „quarante cinq" — patruzeci și cinci, de unde s-ar trage actualul 40. O teorie populară leagă numerele de cadranul unui ceas, cu sfertul de oră marcând fiecare punct, dar explicația nu rezistă istoric: primele mențiuni ale scorului de tenis apar în secolul XV, cu mult înainte ca ceasurile să aibă minutar precis, apărut abia pe la 1690. Cât despre „love": o variantă spune că vine din expresia engleză „a juca for love", adică fără miză; alta, din franțuzescul l'œuf — oul, a cărui formă seamănă cu cifra zero.
Un joc nu se câștigă niciodată la egalitate
Ca să câștigi un joc, ai nevoie de cel puțin patru puncte și de un avans de minimum două față de adversar. Dacă ambii jucători ajung la 40, scorul nu se anunță „40 egal", ci „deuce" (egalitate). De-acolo, cine câștigă punctul următor are „avantaj" — dacă îl pierde, se revine la egalitate; dacă îl câștigă și pe următorul, ia jocul. Există și o variantă mai rapidă, „no-ad", în care primul care ajunge la patru puncte câștigă direct, fără cerința avansului de două — o inovație a lui James Van Alen, gândită să scurteze durata meciului, folosită azi mai ales la dublu și în meciuri de exhibiție.
Cine servește primul decide moneda, nu abilitatea
Înainte de încălzire, o monedă aruncată la sorți stabilește cine servește primul și de care parte a terenului se joacă. De-acolo, serviciul alternează joc după joc între cei doi jucători sau cele două perechi — niciodată același jucător nu servește două jocuri la rând, indiferent cine a câștigat jocul anterior. Jucătorul care servește trebuie să stea în spatele liniei de fund, între linia centrală și cea laterală, dar cel care primește are voie să se poziționeze oriunde pe partea lui de teren — o libertate care explică de ce unii jucători stau foarte aproape de fileu la primire, iar alții foarte în spate.
Setul se joacă până la șase jocuri, iar la 6-6 decide tiebreak-ul
Un set se câștigă la șase jocuri, cu un avans de minimum două (6-4, 7-5). Dacă scorul ajunge 6-6, majoritatea seturilor se decid printr-un tiebreak: un joc separat, jucat până la 7 puncte, tot cu avans de două. Cine ar fi trebuit să servească la 6-6 servește primul în tiebreak, dar doar un punct, din careul deuce; după aceea, serviciul trece la adversar, iar de-acolo fiecare servește câte două puncte la rând, alternând partea din care servește. Jucătorii schimbă terenurile la fiecare șase puncte jucate. La seturile decisive din turneele de Grand Slam, regula s-a uniformizat abia din martie 2022: tiebreak-ul de la 6-6 se joacă până la 10 puncte, nu 7, cu excepția dublului mixt, care oricum folosește un tiebreak de 10 puncte în locul unui al treilea set întreg încă din 2001.
Meciul: cel mai adesea două seturi din trei
Un meci se câștigă la primele două seturi câștigate, din trei posibile. Formatul pe trei seturi din cinci — mai lung, mai solicitant fizic — se folosește aproape exclusiv la simplu masculin, la cele patru turnee de Grand Slam. La dublul mixt, al treilea set e adesea înlocuit complet cu un tiebreak până la 10 puncte, care decide direct meciul.
Terenul, fileul, mingea și racheta au dimensiuni fixate de regulament
Terenul are 23,77 metri lungime; lățimea e 8,2 metri la simplu și 11 metri la dublu, diferența fiind dată de cele două culoare laterale suplimentare, jucabile doar la dublu. Fileul e întins la 1,07 metri lângă stâlpi și coboară la 0,91 metri în centru. Mingea e din cauciuc vulcanizat, gol pe interior, acoperit cu pâslă; inițial era albă, dar producătorii au trecut treptat la galben fluorescent pentru vizibilitate mai bună. Trebuie să aibă un diametru între 65,41 și 68,58 milimetri și o greutate între 56 și 59,4 grame, iar la turneele oficiale trebuie să fie de pe lista de mingi aprobate de ITF. Racheta, la rândul ei, nu poate depăși 74 de centimetri lungime și 32 de centimetri lățime în zona de coardă, trebuie să aibă o formă, greutate și distribuție a greutății fixe — fără sursă de energie încorporată — și n-are voie să comunice, instruiască sau sfătuiască jucătorul în timpul meciului.
Serviciul: fault, let și dublă greșeală
La fiecare punct, jucătorul la serviciu are două încercări. Mingea trebuie să treacă peste fileu, fără să-l atingă, și să cadă în careul de serviciu aflat în diagonală. Dacă mingea atinge fileul dar cade tot în careul corect, e „let" — serviciul se anulează și se reia, de câte ori e nevoie, fără să conteze niciodată ca fault. Un fault e un serviciu care iese lung, iese lateral sau nu trece peste fileu; există și „foot fault", când piciorul jucătorului atinge linia de fund sau prelungirea ei înainte ca racheta să lovească mingea. Dacă și a doua încercare e fault, e dublă greșeală, iar punctul merge automat la adversar.
Sporta MD acoperă azi fotbal, baschet, volei și tenis — găsești rapid un partener de dublu sau un adversar de simplu în Chișinău direct din aplicație.